Despre tulburările de comunicare

Tulburările de Comunicare - Vorbire | Limbaj

Spunem că orice dificultate care afectează capacitatea unei persoane de a se exprima verbal, de a ințelege limbajul sau de a interacționa eficient cu ceilalți, se incadrează sub termenul general de tulburări de comunicare. În funcție de natura dificultatii de comunicare, putem avea tulburari de vorbire și/sau tulburări de limbaj.

Pentru o diferențiere mai amplă, tulburările de vorbire - afectează pronunția sunetelor și fluența vorbirii, dar nu și capacitatea de a înțelege sau structura propoziții corect, iar tulburările de limbaj - afectează capacitatea de a înțelege, structura propoziții și folosi limbajul în mod corect, chiar dacă pronunția sunetelor este normală.

Mai exact, putem spune că, tulburările de comunicare sunt un termen umbrelă care înglobează atât tulburările de limbaj, cât și tulburările de vorbire, având un impact semnificativ asupra capacității unei persoane de a se exprima și de a interacționa eficient cu ceilalți.

Vorbire | Limbaj

• Tulburările de vorbire afectează pronunția, claritatea și fluența sunetelor.

• Tulburările de limbaj afectează înțelegerea, organizarea și utilizarea limbajului.

• Un copil poate avea o tulburare de limbaj fără o tulburare de vorbire și invers, dar pot apărea și împreună.

Implicațiile în viața socială ale tulburărilor de limbaj sunt profunde, mai ales în cazul copiilor. În primul rând, dificultățile de comunicare pot duce la izolare socială, deoarece copiii care nu se pot exprima clar sau nu pot înțelege limbajul celorlalți tind să evite interacțiunile. Această izolare poate limita formarea prieteniilor, reducând oportunitățile de a învăța abilități sociale esențiale. De asemenea, în mediul școlar, copiii cu tulburări de limbaj pot întâmpina dificultăți în învățare, deoarece înțelegerea conceptelor și participarea la activitățile de grup depind adesea de o comunicare eficientă.

Din punct de vedere emoțional, copiii cu tulburări de limbaj pot dezvolta sentimente de frustrare, anxietate sau scădere a stimei de sine. În multe cazuri, lipsa de sprijin adecvat poate duce la comportamente problematice, cum ar fi retragerea sau chiar agresivitatea, ca modalitate de a face față provocărilor sociale. În plus, acești copii pot deveni ținta bullying-ului sau pot fi percepuți greșit de către colegi și profesori, ceea ce amplifică dificultățile lor emoționale.

Intervenția timpurie este esențială pentru a minimiza impactul acestor tulburări asupra vieții sociale și școlare. Terapia logopedică, alături de sprijinul emoțional din partea familiei și al cadrelor didactice, poate ajuta copiii să își dezvolte abilitățile de comunicare și să își consolideze încrederea în sine. Prin abordări corecte și personalizate, copiii pot depăși aceste provocări și pot deveni membri activi și integrați ai comunității lor.

Clasificarea tulburărilor de vorbire

Tulburările de vorbire sunt diverse și se clasifică în funcție de natura dificultăților de comunicare. Ele pot afecta pronunția, ritmul, fluenta, structura propozițiilor sau chiar capacitatea de a înțelege și de a utiliza limbajul.

1. Tulburări de articulare (fonetice)

Acestea afectează capacitatea de a emite corect sunetele.

            •  Dislalia: Dificultate în pronunția unuia sau mai multor sunete (ex.: „s” devine „ș” sau „r” devine „l”).

            •  Rinolalia: Voce nazală cauzată de malformații anatomice (ex.: despicături palatine).

            •  Dizartria: Probleme motorii care afectează articulația, cauzate de leziuni neurologice.

2. Tulburări de ritm și fluență

Acestea implică dificultăți în ritmul și fluența vorbirii.

            •  Bâlbâiala (balbism): Repetiții sau blocaje involuntare în timpul vorbirii.

            •  Tahilalia: Vorbire accelerată, deseori neclară.

            •  Bradilalia: Vorbire lentă și monotonă.

3. Tulburări de voce

Afectează tonul, volumul sau calitatea vocii.

            •  Disfonia: Pierderea parțială a vocii sau modificarea tonului vocal.

            •  Afonia: Pierderea completă a vocii.

4. Tulburări de limbaj (fonologice și semantice)

Acestea implică dificultăți în organizarea sau utilizarea limbajului.

            • Alalia: Lipsa completă a limbajului, de obicei cauzată de probleme neurologice sau întârzieri severe în dezvoltare.

            •  Afazia: Pierderea limbajului după o traumă cerebrală (ex.: accident vascular cerebral).

            •  Tulburări fonologice: Dificultăți în utilizarea sunetelor limbii pentru a construi cuvinte corecte.

5. Tulburări neuropsihologice ale vorbirii

Acestea sunt legate de funcțiile cognitive și neurologice.

            •  Mutism: Refuzul sau incapacitatea de a vorbi (ex.: mutism selectiv în contexte sociale).

            •  Apraxia de vorbire: Dificultate în planificarea mișcărilor necesare pentru producerea sunetelor.

6. Tulburări mixte

Acestea implică combinații ale categoriilor de mai sus, cum ar fi dificultăți de articulație combinate cu tulburări de ritm sau limbaj.

Cauze ale tulburărilor de vorbire

            • Probleme anatomice (fren lingual scurt, despicături ale palatului).

            • Afecțiuni neurologice (paralizii cerebrale, leziuni cerebrale).

            • Factori psihologici (traume, anxietate, mutism selectiv).

            • Probleme de auz (hipoacuzie).

            • Stimulare inadecvată a limbajului în mediul copilului.

Tratament

Tratamentul diferă în funcție de tipul tulburării și poate include:

            • Logopedie: Exerciții pentru corectarea vorbirii și stimularea limbajului.

            • Psihoterapie: În cazul tulburărilor cu componentă emoțională.

            • Intervenții medicale: Chirurgie sau tratamente pentru afecțiuni fizice sau neurologice.

            •Terapie multidisciplinară: Implicând specialiști (logopezi, psihologi, medici ORL, neurologi).

Concluzie

Intervenția timpurie este esențială pentru a corecta tulburările de vorbire și pentru a preveni problemele de comunicare sau integrare socială pe termen lung.